Gazul rusesc și contractele pe termen lung prin care Vladimir Putin dorește să țină UE în ”șah etern”

Cu mâna pe robinet și cu ochii ațintiți, ostentativ-persuasiv, către UE. Aceasta poate fi o imagine sugestivă a unui Vladimir Putin care, cel puțin declarativ, dorește cu ardoare o stabilizare a pieței gazului natural, în condițiile în care prețurile au explodat, la nivel european, iar Rusia păstrează în conducte ”asul” câștigător.

Această alarmantă criză a gazelor naturale în care se regăsește Uniunea Europeană se adâncește cu fiecare zi care trece. Facturile au crescut și vor crește substanțial, anunță specialiștii, iar recorduri istorice de preț au fost deja depășite. În acest context, Rusia lui Vladimir Putin joacă ”tare” – la umbra unor declarații politically correct -, iar dependența europenilor de gazul rusesc iese din nou în evidență și, cum se spune, ”doare la buzunar”, indiferent de țară.

Stocurile de gaz, la nivel european, sunt în scădere abruptă, iar jumătate din cantitatea necesară Uniunii Europene provine din Rusia şi Norvegia. Numai că operatorul de rețea norvegian Statnett SF a anunțat că aprovizionarea cu energie electrică din sud-vestul țării este ”presată” din cauza intrărilor scăzute și a stocurilor aflate în scădere, apărând alte semne de întrebare îngrijorătoare.

În astfel de condiții, punctând în stilul său inconfundabil, Vladimir Putin se poziționează, din nou, în postura unui profesor care îi ceartă pe elevi de la catedră pentru că nu și-au făcut temele corespunzător. Actuala criză a gazelor trebuie stabilizată urgent – a transmis Putin la forumul ”Săptămâna rusă a energiei”, desfăşurat la Moscova. Iar aceasta nu este altceva decât rezultatul unei abordări greșite a Uniunii Europene, în pofida faptului că Rusia a fost, rămâne și va fi un ”partener de încredere” care nu dorește decât cooperare. Din cauza unor decizii bazate pe interese anti-Rusia, prețul pentru 1.000 metri cubi de gaz a crescut de zece ori față de 2019. Nu este pentru prima oară când vina este mutată, ad-hoc, peste gardul vecinilor, iar respectivii ar trebui, într-un eventual scenariu, să își pună cenușă în cap și să se închine Gazprom.

E drept că, dintr-un punct de vedere, UE și Vladimir Putin se pun de acord. Există o situație dificilă, iar ea trebuie remediată grabnic. Totuși, încă nu se știe cum. Putin vorbește despre un ”mecanism pe termen lung” – fără a da explicații – prin care această piață a gazului natural să revină la normalitate, cu toate că și normalitatea poate fi interpretată în funcție de care parte a coloanei de gaz te afli.

Mai mult, președintele Rusiei aduce în discuție și o eventuală teorie a conspirației, respectiv o ”mână invizibilă a pieței gazului” – ”mână” pe care, iată, reușește să o vadă, deși e invizibilă -, acuzând UE că s-a lăsat dusă de val și uite în ce hal fără de hal a ajuns în pragul iernii, cu toate că partenerul rus și-a respectat toate obligațiile care îi reveneau prin contractele încheiate.

În consecință, rușii mută primii, iar acum este pusă pe masa negocierilor și ademenitoarea ”dulce promisiune”, glazurată corespunzător. Rusia este pregătită să mărească livrările de gaze naturale în UE, însă numai dacă vor fi încheiate contracte pe termen lung. Ca să se știe cine este ”jupânul” și pentru ca atât de discutata dependență a UE de gazul rusesc să se transforme, odată pentru totdeauna, în realitatea agreată de Kremlin. Exact asta a transmis și ministrul rus al Energiei, Nikolai Şulghinov, confirmând că scenariul este deja scris.

Obișnuit să îndrepte degetul acuzator când către UE, când către NATO, când către toate cele patru puncte cardinale, Vladimir Putin continuă să îi învinovățească pe liderii UE și spune, clar și răspicat, că aceștia sunt responsabili pentru criza actuală a gazului, aducând alt argument. Au dorit să-și diversifice sursele de aprovizionare și de energie și au renunțat la contractele pe termen lung cu Rusia. În traducere, faptul că UE dorește să se ”smulgă” din această dependență energetică de Rusia ar reprezenta o măsură de o superficialitate indiscutabilă.

Liderul de la Kremlin vorbește despre ”greșeli” și ”politici eronate” la nivelul UE – cel puțin în ceea ce privește criza gazului -, având aceeași atitudine superioară alimentată de faptul că UE primește din Rusia o treime din cantitatea de gaz necesară. Dar ar fi loc și pentru mai mult, sugerează Putin, mărinimos.

Totuși, președintele rus trece en passant peste poziția de lider autoritar a Gazprom, companie care este dominantă pe piața gazelor naturale și, în consecință, ar putea favoriza majorarea tarifelor la gazul natural. De altfel, comisarul european al Energiei, Kadri Simson, a și anunțat că astfel de informații sunt în curs de verificare, fiind o ”chestiune gravă”. Reprezentanții Gazprom resping, însă, toate acuzațiile, spunând nu numai că nu lucrează în ”culise” pentru mărirea tarifelor, dar furnizează și gaze naturale în exces, în condițiile stabilite prin contractele semnate.

Păstrând, firește, aceeași direcție arătată ferm de Vladimir Putin, ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a declarat că Gazprom își manifestă chiar disponibilitatea de a ”ajuta” Europa, amintind că există și ”dependența” Rusiei față de cei care cumpără gazul rusesc, dar numai în condiții reciproc avantajoase. Ușor de transmis o imagine aproape idilică a cooperării Rusia-UE, mai ales atunci când iarna bate la ușile europene, stocurile de gaze naturale coboară spre roșu, iar tu stai cu mâna pe robinet.

La rândul lor, americanii completează tot acest tablou al ”Crizei gazului natural în UE” și acuză Rusia că pune presiune constantă pe umerii liderilor europeni, la nivel energetic, însă – cel puțin deocamdată – există doar intenția de a purta discuții la Bruxelles pentru căutarea unor soluții. Până la ”stabilizarea” dorită, văzută sau pregătită de Vladimir Putin, același Serghei Lavrov a apăsat pedala de accelerație și le-a transmis americanilor să nu mai ”saboteze” cooperarea energetică dintre UE și Rusia și să nu mai ”traseze limite”, ca și cum ”linia roșie” trasată de Rusia ar fi doar o metaforă.

Cu alte cuvinte, să nu se așeze la ”masă” până nu vor fi încheiate acele mult dorite contracte pe termen lung care să confirme, încă o dată, că Rusia deține ”supremația robinetului de gaz”.

În replică, Uniunea Europeană pune pe masă posibilitatea ca ţările membre să cumpere împreună gaz natural – participarea fiind facultativă -, dar nu toate ţările agreează un răspuns unitar în faţa crizei. Germania şi Olanda, spre exemplu, nu îşi doresc o intervenţie în piaţă, în timp ce Belgia se declară sceptică în ceea ce privește efectele pe care le-ar putea avea un astfel de demers. Iar această lipsă de reacție comună poate avea efecte (încă neștiute, dar bănuite) pe termen lung.